Lemnul are
ultimul cuvânt
Un atelier mic din Suceava, cu bancul de lucru în mijloc. Lucrăm puține piese deodată, ca fiecare să primească timpul ei.
Cep, nu șurub.
Acolo unde o piesă duce greutate, o îmbinăm cum se făcea înainte: cep în scobitură, lipit și strâns în pană. Ține zeci de ani și, dacă se slăbește vreodată, se poate strânge din nou.
Ce facem.
Ce nu facem.
Uscăm încet
Lemnul stă în atelier înainte să fie tăiat, ca să se obișnuiască cu aerul din casă. Altfel crapă în prima iarnă cu caloriferul pornit.
Alegem scândura
Așezăm fibra pe blat ca să curgă dintr-o parte în alta, fără noduri la margine.
Ungem cu ulei
Uleiul intră în lemn, nu stă deasupra ca o folie. O zgârietură se șlefuiește și se unge din nou, acasă.
Nu folosim PAL sau MDF
Nici la spatele dulapului, nici la fundul sertarului.
Nu dăm cu lac gros
Lacul gros se ciupește și nu se mai repară fără să decapezi tot.
Nu promitem termene din burtă
Termenul îl scriem după desen, când știm exact ce facem.
Din Bucovina, cu acte.
Cumpărăm cherestea de la depozite din zonă și cerem pentru fiecare transport documentele de proveniență. Dacă vrei să vezi de unde e scândura din masa ta, îți arătăm hârtiile.
Resturile mari ajung la piese mici: tocătoare, suporturi, cutii. Rumegușul îl iau vecinii pentru grădină.
Ai o cameră care așteaptă o piesă?
Trimite-ne măsurile și două poze cu locul. Îți răspundem cu o schiță și cu lemnul potrivit.