Cum pregătești fișierele pentru tipar

Un fișier bun pentru tipar e un PDF la dimensiunea finală, cu margine de tăiere, imagini de 300 ppi la mărimea la care se tipăresc, culori CMYK pe profilul cerut de tipografie și fonturi încorporate. De obicei, tipografia îl cere ca PDF/X. Dacă bifezi lista de mai jos, fișierul trece de verificare din prima și nu mai pierzi o zi pe mailuri cu „ne retrimiteți, vă rog”.

Mai jos e ordinea în care verificăm noi fișierele înainte să plece la tipar.

1. Dimensiunea, bleed-ul și zona de siguranță

Documentul se face la dimensiunea finală, cea de după tăiere. Peste ea adaugi bleed-ul: fundalurile și pozele care ating marginea trebuie să treacă dincolo de linia de tăiere, ca să nu rămână o dungă albă dacă cuțitul se mișcă puțin. Documentația Adobe dă 3 mm ca valoare obișnuită în industrie și spune, pe drept, să verifici cu tipografia. Unele cer mai mult, de exemplu la bannere sau la lucrări care se îndoaie.

Invers, textele, logoul și codul QR stau în zona de siguranță, la câțiva milimetri în interiorul liniei de tăiere. Cât de mult îți spune tipografia. Am explicat toate trei liniile, cu desen, în articolul despre bleed, margine de siguranță și linie de tăiere.

Semnele de tăiere le pui doar dacă tipografia le cere. Multe și le pun singure.

2. Rezoluția: 300 ppi la mărimea reală

Pentru tipar, imaginile au nevoie de cam 300 de pixeli pe inch la dimensiunea la care apar pe hârtie. Presetările de tipar din InDesign (Press Quality, PDF/X-1a) reduc imaginile color tocmai la 300 ppi, ceea ce spune ceva despre ținta obișnuită.

Calculul e simplu: lățimea în milimetri împărțită la 25,4, înmulțită cu 300. O poză care acoperă toată lățimea unei cărți de vizită de 85 mm are nevoie de vreo 1.000 de pixeli pe lățime. Aceeași poză pe un afiș A2 ar avea nevoie de peste 4.900.

Un logo de pe site, mărit în fișierul de tipar, aproape niciodată nu ajunge. Logourile și textele se pun vectorial (PDF, AI, SVG), ca să rămână clare la orice mărime.

3. Culorile: CMYK, pe profilul tipografiei

Ecranul arată culori în RGB; mașina de tipar pune patru cerneluri (CMYK). Conversia o faci pe profilul ICC al tipografiei, nu pe unul ales la întâmplare.

Pentru offset, cele mai folosite profile sunt cele de la ECI (European Color Initiative):

Ambele au apărut în 2015, pentru ediția din 2013 a standardului de tipar offset ISO 12647-2. Multe tipografii lucrează încă pe generația dinainte, ISO Coated v2. Nu ghicești: întrebi ce profil vor și convertești pe el. La tiparul digital, întreabă dacă vor fișierul gata convertit sau preferă să facă ei conversia.

Culorile spot (Pantone) se păstrează ca spot doar dacă lucrarea chiar se tipărește cu acea cerneală separată, de exemplu culoarea exactă a unui brand pe un tiraj mare. Altfel, le convertești în CMYK și verifici cum arată, pentru că unele culori Pantone nu au un echivalent fidel în patru culori.

4. Negrul și liniile subțiri

Textul mic negru se face doar din negru (100K), nu din amestec de patru culori. E o singură cerneală, deci nu are cum să iasă cu margini colorate dacă plăcile se decalează puțin la tipar.

Pentru suprafețe mari negre (un fundal, un titlu uriaș), 100K singur poate ieși cenușiu. Acolo se folosește un negru îmbogățit, cu puțin din celelalte culori dedesubt. Rețeta o ceri de la tipografie: ea știe câtă cerneală suportă hârtia și mașina ei.

Liniile foarte subțiri și textul foarte mic dispar sau se rup la tipar. Ce grosime minimă acceptă depinde de tehnică și de hârtie: întrebi, mai ales la text alb pe fond închis sau la folio.

Supratiparul (overprint) e o setare care spune unui element să se tipărească peste culoarea de dedesubt, nu să o decupeze. Cerneala de deasupra se pune peste cea de jos, ca o cerneală transparentă. Pentru textul mic negru e util. Pe un element alb e o capcană: albul nu e cerneală, deci un text alb pus pe supratipar nu se mai vede deloc. Îl verifici în previzualizarea de supratipar din Acrobat sau InDesign.

5. Fonturile și formatul PDF

Fonturile se încorporează în PDF sau, la logouri și titluri, se transformă în contururi. Altfel, tipografia deschide fișierul cu alt font și îți strică așezarea în pagină.

Formatul cerut de obicei e PDF/X, o familie de standarde ISO pentru schimbul de fișiere de tipar. Cele două pe care le vei întâlni:

• PDF/X-1a: varianta veche și sigură. Doar CMYK și culori spot, fonturi încorporate, transparențe aplatizate, cu bleed și semne incluse.
• PDF/X-4: standardul ISO 15930-7, construit pe PDF 1.6. Fișierul conține tot ce trebuie pentru tipar, inclusiv profilul de culoare, iar versiunea 1.6 de PDF păstrează transparențele fără să le aplatizeze.

Care dintre ele? Cel cerut de tipografie. Dacă au un fișier de setări (.joboptions), îl încarci în InDesign sau Illustrator și exporți cu el.

6. Verificarea finală (preflight)

Înainte să trimiți, deschizi PDF-ul și îl verifici. InDesign are un panou de Preflight care îți arată problemele chiar în timp ce lucrezi, iar Acrobat Pro are o previzualizare de ieșire în care vezi plăcile de culoare și supratiparul. Tabelul de mai jos e verificarea noastră de bază.

Dacă nu ai timp de toate astea, fișierele de tipar le facem noi, gata de trimis la tipografie, la orice lucrare de pe Optical Merch & Print.