Eticheta produsului: ce trebuie să încapă și în ce ordine

Pentru un aliment preambalat, ce trebuie să apară pe etichetă e stabilit de Regulamentul european 1169/2011, inclusiv cât de mic ai voie să scrii. Ordinea o alegi în mare parte tu, cu câteva reguli fixe: trei informații stau în același câmp vizual, ingredientele merg descrescător după greutate, iar alergenii se văd în lista de ingrediente. Restul e design.

Articolul e despre alimente: miere, dulcețuri, sosuri, cafea, produse de patiserie ambalate. Cosmeticele și alte produse au reguli separate.

Ce e obligatoriu pe etichetă

Regulamentul se aplică din 13 decembrie 2014, iar declarația nutrițională e obligatorie din 13 decembrie 2016. Informațiile obligatorii sunt enumerate la articolul 9. Pe scurt:

1. denumirea alimentului;
2. lista ingredientelor;
3. ingredientele care pot provoca alergii sau intoleranțe;
4. cantitatea anumitor ingrediente, când sunt puse în evidență (de exemplu în denumire sau în poză);
5. cantitatea netă;
6. data durabilității minimale sau data limită de consum;
7. condițiile speciale de păstrare sau de folosire, dacă există;
8. numele sau denumirea firmei și adresa operatorului;
9. țara de origine sau locul de proveniență, în cazurile prevăzute de regulament;
10. instrucțiunile de folosire, dacă fără ele produsul n-ar putea fi folosit corect;
11. concentrația de alcool, la băuturile cu peste 1,2% alcool în volum;
12. declarația nutrițională.

Informațiile trebuie să fie într-o limbă ușor de înțeles de cumpărătorii din țara unde se vinde produsul, iar statele pot cere una sau mai multe dintre limbile oficiale. Pentru raftul din România, planifici textul în română de la început. Dacă eticheta are și alte limbi, spațiul se împarte, și asta schimbă tot calculul de mai jos.

Cât de mic ai voie să scrii

Aici se strică multe etichete frumoase. Regulamentul nu măsoară textul în puncte, ci în înălțimea literei „x”, adică înălțimea literelor mici fără codițe. Minimul e 1,2 mm. Dacă cea mai mare suprafață a ambalajului are sub 80 cm², minimul coboară la 0,9 mm.

Consecința practică: două fonturi la aceeași mărime în puncte pot da înălțimi „x” diferite. Un font elegant, cu literele mici scunde, are nevoie de o mărime mai mare ca să treacă pragul. De aceea, înainte de tipar, scoatem eticheta la scară 1:1 și măsurăm litera „x” cu rigla sau cu lupa, nu ne bazăm pe cifra din program.

Ce stă împreună și în ce ordine

Câteva reguli de așezare vin direct din regulament:

• Denumirea, cantitatea netă și, la băuturi, alcoolul trebuie să apară în același câmp vizual, adică să le poți citi fără să întorci produsul.
• Ingredientele se scriu în ordinea descrescătoare a greutății, așa cum au fost folosite la fabricare.
• Alergenii se scriu în lista de ingrediente și se evidențiază tipografic, ca să iasă în evidență față de restul listei. Comisia Europeană dă ca exemple fontul, stilul sau culoarea de fundal; în practică, cel mai des, litere îngroșate.
• Declarația nutrițională cuprinde valoarea energetică, grăsimile, acizii grași saturați, glucidele, zaharurile, proteinele și sarea. Se pune sub formă de tabel, cu cifrele aliniate, dacă e loc; dacă nu, pe un rând.
• La alimentele foarte perisabile, data durabilității minimale e înlocuită de data limită de consum.

Ordinea pe care o propunem

Regulamentul îți spune ce să pui, nu cum să arate. Noi împărțim eticheta în două zone:

Fața, pentru raft: numele produsului, marca și cantitatea netă, în același câmp vizual, plus imaginea sau ilustrația. Aici se decide dacă cineva ia borcanul în mână.

Spatele, pentru cine a luat deja produsul: ingrediente cu alergenii evidențiați, tabelul nutrițional, data, condițiile de păstrare, firma și adresa. Le așezăm mereu în aceeași ordine pe toată gama, ca un client care cumpără al doilea produs să găsească imediat ce caută.

Greșeli pe care le prindem înainte de tipar

• Eticheta pe borcan rotund. Dacă înconjoară borcanul, verifici că denumirea și cantitatea netă nu ajung pe părți opuse.
• Text alb, subțire, pe fond colorat. La 1,2 mm, contrastul slab și fonturile subțiri se „închid” la tipar.
• Finisaje. Folia lucioasă sau sclipiciul peste textul mic îl fac greu de citit sub lumina din magazin.
• Margini. Textul obligatoriu stă departe de linia de tăiere, în zona de siguranță. Am explicat de ce în articolul despre bleed și margini.

Un lucru important: noi facem designul și verificăm ce se vede, dar conținutul legal al etichetei (ingrediente, valori, mențiuni) îl confirmă producătorul, care răspunde de el. Pentru etichetele autocolante și formatele lor, vezi pagina de stickere și etichete.