Studiul de caz pe site: cum îți arăți lucrările

Un studiu de caz bun răspunde la trei întrebări, în ordinea în care și le pune clientul: ce problemă era, ce ai făcut și cum arată rezultatul. Pozele mari și detaliile vin după, ca dovadă. Pe telefon, toate trei trebuie să se vadă fără să cauți prin pagină.

O structură care merge

Dă fiecărei lucrări pagina ei, cu aceleași secțiuni:

1. Provocarea: două-trei propoziții despre situația de la început.
2. Ce am făcut: soluția, spusă simplu.
3. Pe telefon: trei lucruri care se văd pe ecranul mic, pentru că acolo decide clientul.
4. Detalii: trei alegeri care fac diferența.
5. La final, drumul spre proiectul următor și întrebarea „Vrei unul la fel?”.

Ordinea fixă ajută omul care citește trei studii la rând: știe unde să se uite. Ia o brutărie de cartier: provocarea poate fi că oamenii nu știau că se pot comanda torturi din timp, iar soluția, o pagină de comenzi cu zilele libere la vedere. Două propoziții, și cititorul a înțeles povestea.

Provocarea, cu detalii adevărate

Partea care convinge cel mai mult e și cea scrisă cel mai des în gol. „Clientul avea nevoie de o prezență online modernă” nu spune nimic. Spune ce era concret: câte camere are hotelul, de unde vin cumpărătorii, ce nu mergea. La un hotel, de exemplu, scrii câte camere are, cât e până la plajă și că totul e gândit pentru telefonul turistului. Un cititor din turism se recunoaște imediat.

Cifrele de vânzări sau de trafic le pui doar dacă clientul e de acord și doar dacă le poți susține.

Pozele și capturile

Capturile trebuie să fie reale, din site-ul sau produsul livrat, și măcar una de pe telefon. Câteva reguli tehnice de la Google:

• Textul alternativ descrie ce e în imagine, pe înțelesul cuiva care nu o vede. Google spune clar să nu îl umpli cu cuvinte-cheie.
• Poza stă lângă textul despre ea. Google folosește și textul din jur ca să înțeleagă imaginea.
• Numele fișierului e scurt și descriptiv: hotel-rezervare-telefon.webp, nu IMG00023.JPG.
• Formatul: WebP și AVIF sunt printre formatele pe care Google le citește, iar extensia fișierului trebuie să fie cea reală.

Pentru viteză, poza mare de sus se încarcă imediat, iar celelalte abia când omul ajunge la ele. web.dev, site-ul Google pentru dezvoltatori, avertizează să nu amâni încărcarea imaginilor vizibile de la început, mai ales a celei mai mari de pe ecran. Mai multe despre câte poze pui și în ce ordine am scris în articolul despre galeria foto.

Acordul clientului, înainte de publicare

Nu publici numele, logoul sau capturile unui client fără să-l întrebi. Noi așa lucrăm: pe pagina de cărți de vizită, lucrările marcate „Client” au datele de contact înlocuite, iar pe studioul de aplicații scriem deschis că proiectele pentru clienți rămân confidențiale și le arătăm la discuție, cu acordul lor. Dacă un client nu vrea să apară, poți descrie problema și soluția fără nume.

Ce caută Google într-un studiu de caz

Ghidul Google despre conținut util întreabă dacă pagina arată expertiză din experiență directă și dacă îți dă motive să ai încredere în ea. Un studiu de caz e exact asta: o lucrare făcută de tine, cu probleme reale. Google precizează că aceste criterii nu sunt un factor de clasare separat, deci studiul de caz nu te urcă singur în rezultate. Te ajută însă clientul care a ajuns pe pagină să te sune.