Domeniu, hosting, HTTPS: ce e fiecare, explicat simplu

Un site are nevoie de trei lucruri ca să poată fi deschis. Domeniul e adresa, de exemplu numefirma.ro. Hostingul e calculatorul pe care stau fișierele site-ului. HTTPS e felul în care browserul vorbește cu acel calculator, criptat, ca nimeni de pe drum să nu poată citi sau schimba ce se trimite. Le plătești și le administrezi separat, chiar dacă uneori le cumperi din același loc.

Domeniul: adresa, închiriată

Calculatoarele se găsesc între ele după adrese IP, niște șiruri de cifre greu de ținut minte. Domeniul e numele ușor de reținut care duce la acea adresă.

Un detaliu pe care îl explică bine documentația MDN: domeniul nu îl cumperi, îl închiriezi. Plătești dreptul de a-l folosi pentru unul sau mai mulți ani, iar la final îl reînnoiești. Ai prioritate la reînnoire, dar dacă uiți, domeniul se poate elibera și îl poate lua altcineva. Pentru o firmă care are domeniul tipărit pe mașini, pe cărți de vizită și pe facturi, asta e o problemă reală. Pune reînnoirea automată și o adresă de mail pe care chiar o citești.

Domeniile se înregistrează prin firme numite registrari, care țin evidența legăturii dintre tine și domeniu. La înregistrare îți cer date reale de contact, iar numele trebuie verificat literă cu literă: după plată nu se mai poate corecta.

DNS: cartea de telefon

Când cineva scrie adresa ta, browserul întreabă un server DNS la ce adresă IP se află. DNS-ul e o listă de înregistrări pe care le setezi pentru domeniul tău: unde e site-ul, unde ajung mailurile, ce servicii au voie să trimită mail în numele tău.

MDN mai notează ceva util: după o schimbare, înregistrările DNS se propagă de obicei în câteva ore, pentru că sunt ținute în memorie de servere din toată lumea. Dacă muți site-ul pe alt hosting și vezi pagina veche pe un telefon și pe cea nouă pe altul, de obicei asta e cauza.

Hostingul: casa site-ului

Hostingul e un calculator conectat permanent la internet, cu un program care primește cererile browserelor și le trimite paginile. Ai putea ține site-ul și pe calculatorul din birou, dar MDN explică de ce nu se face așa: un server dedicat e pornit tot timpul, rămâne conectat, păstrează aceeași adresă și e întreținut de cineva care se ocupă doar de asta.

Ce cauți la un hosting, fără să intrăm în prețuri:

• Tipul site-ului. Un site de prezentare simplu are nevoie de mai puțin decât un magazin online cu bază de date și mii de produse.
• Copiile de siguranță. Cât de des se fac și cât de ușor le recuperezi.
• Locul serverului. Un server aproape de clienții tăi răspunde mai repede.
• Cine răspunde când pică. Un număr de telefon sau un tichet la care primești răspuns.

Ce influențează costul: resursele (spațiu, memorie, trafic), dacă serverul e doar al tău sau împărțit, și cât de mult din administrare face furnizorul.

HTTPS: lacătul din bara de adrese

HTTPS e varianta criptată a protocolului prin care se încarcă paginile. Criptarea o asigură un certificat instalat pe server. Fără el, ce scrie omul într-un formular de contact trece necriptat prin rețea.

În 2022 nu mai există motiv să ai un site fără HTTPS:

• Din iulie 2018, cu versiunea 68, Chrome afișează „Not secure” lângă adresa oricărui site fără HTTPS. Un client care vede asta pe pagina ta de contact se gândește de două ori.
• Google a anunțat în august 2014 că HTTPS e un semnal de clasare în căutare. Unul mic, a spus chiar Google, dar există.
• Certificatul nu mai e o cheltuială în sine. Let's Encrypt, o autoritate de certificare non-profit, dă certificate gratuite și automate oricui are un domeniu, iar programul de pe server le poate obține și reînnoi singur.

Pe numele cui

Domeniul trebuie înregistrat pe firma ta, iar contul de la registrar trebuie să fie al tău, chiar dacă îl administrează agenția. La fel contul de hosting. Agenția poate primi acces, dar proprietarul rămâi tu. Altfel, ziua în care vrei să schimbi furnizorul devine o negociere.

Când facem un site, setăm noi domeniul, DNS-ul, hostingul și certificatul, iar conturile rămân pe numele tău. Detalii pe pagina de servicii web.